Home » Administratie » Pregătiri pentru alegeri! Prefectura Vaslui a primit punctajul atribuțiilor prefectului

Pregătiri pentru alegeri! Prefectura Vaslui a primit punctajul atribuțiilor prefectului

Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui, a participat la ședința comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor. Ședința a avut loc în sistem de videoconferință la sediul Ministerului Afacerilor Interne, la care au participat prefecții, subprefecții, membrii comisiilor tehnice județene, cu scopul de a coordona activitățile de organizare a alegerilor din data de 9 iunie 2022. Este vorba despre alegerile pentru Parlamentul European și alegerile locale. Această ședință a reprezentat o primă etapă de instruire pentru întregul personal responsabil de buna desfășurare a procesului electoral.

Începând cu data de 12 martie 2024, odată cu debutul perioadei electorale, a fost emis către toate prefecturile din țară punctajul atribuțiilor prefectului, care cuprinde toate sarcinile și responsabilitățile legale ale reprezentantului Guvernului în teritoriu pe întreaga durată a perioadei electorale.

„Instituția Prefectului din județul Vaslui își asumă un angajament ferm pentru asigurarea unei bune organizări și desfășurări a procesului de votare din data de 9 iunie, recunoscând importanța acestuia ca fiind un drept fundamental al tuturor cetățenilor. Ne exprimăm încrederea că activitatea noastră comună și seriozitatea personalului implicat vor contribui la o desfășurare eficientă și corectă a scrutinului electoral, respectând valorile democratice și transparente ale statului de drept”, a spus Daniel Onofrei.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*