Home » Local » O femeie din Vaslui și un bărbat din Huși au modificat clauzele unor contracte de achiziție de panouri fotovoltaice

O femeie din Vaslui și un bărbat din Huși au modificat clauzele unor contracte de achiziție de panouri fotovoltaice

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au probat activitatea infracțională a unor persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunii de ”înșelăciune în formă continuată”. 

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice efectuează cercetări față de două persoane, o femeie de 32 de ani, din municipiul Vaslui, și un bărbat de 30 de ani, din municipiul Huși, județul Vaslui, bănuiți de comiterea infracțiunii de ”înșelăciune în formă continuată”, fapte comise în perioada 2020-2023.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii vasluieni au stabilit că, în perioada sus-menționată, persoanele cercetate pentru comiterea infracțiunii ar fi încheiat contracte de consultanță, prestări servicii de achiziție și montare de panouri fotovoltaice și transport mărfuri cu mai multe persoane fizice, modificând clauzele unor contracte de colaborare autentice încheiate cu firme autorizate în execuția acestor lucrări.

La data de 31 martie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, la adrese din municipiul Vaslui, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace materiale de probă.

În aceeași zi, în baza probatoriului administrat, polițiștii vasluieni au luat față de persoanele cercetate măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”înșelăciune în formă continuată.

La data de 1 aprilie, femeia de 32 de ani a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile. În aceeași zi, bărbatul de 30 de ani a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru stabilirea și probarea întregii activități infracționale a celor două persoane.

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*