Home » Local » Concursul Național de Biologie „George Emil Palade” s-a desfășurat la Liceul Tehnologic „Ion Mincu” Vaslui

Concursul Național de Biologie „George Emil Palade” s-a desfășurat la Liceul Tehnologic „Ion Mincu” Vaslui

Concursul Național de Biologie „George Emil Palade”, etapa județeană, s-a desfășurat în data de 6 aprilie 2024, la Liceul Tehnologic „Ion Mincu” Vaslui într-un context captivant și plin de emoție care a adus împreună elevi de gimnaziu pasionați de biologie. Concursul se adresează elevilor din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a, fiind iniţiat în judeţul Prahova, încă din anul 2002.

Denumirea concursului a fost aleasă în semn de prețuire pentru savantul american, de origine română, George Emil Palade și s-a dorit să fie un „stimulent competiţional” pentru elevii din clasele de gimnaziu în vederea pregătirii lor pentru olimpiadele şcolare de biologie, şi concursuri din domeniul acestei discipline.

În 2023-2024, concursul este înscris în categoria Concursuri școlare pe domenii/ discipline de studiu.

La etapa națională, din fiecare județ participă primii 2 elevi, pentru fiecare nivel de studiu (clasele a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a), în total 8 elevi pentru fiecare județ/sector al municipiului București.

Pregătirea pentru performanța națională la biologie înseamnă experiență competițională, pasiune, emoții, tensiune și concentrare.

Județul Vaslui va fi reprezentat de elevii:

SCÎNTEIANU EDUARD- cls. a V- a, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, prof. îndrumător Gianina Gioconda ROMAȘCU;

MIRON PETRESCU SOFIA ELENA- cls. a V- a, Școala Gimnazială ,,Mihai David” Negrești, prof. îndrumător, și la Centrul Județean de Excelență, Lăcrămioara Mihaela MITITELU;

CODĂU EDUARD CHRISTIAN- cls.a VI-a, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, prof. îndrumător Daniela DIACONU;

DUMITRACHE MATIAS- cls.a VI-a, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, prof. îndrumător Daniela DIACONU;

BUNESCU IASMINA- cls. a VII- a, Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși, prof. îndrumător la clasă Cella MARIAN și prof. îndrumător la Centrul Județean de Excelență Maricica ATASIEI;

POPA ALEXANDRA MARIA- cls. a VII- a, Școala Gimnazială „Iorgu Radu” Bârlad, prof. îndrumător Nicoleta-Elena GÂNDU;

MIGHIU CRISTIAN DAVID- cls. a VIII-a, Școala Gimnazială ,,Ep. I. Antonovici” Bârlad, Lucica VICOL;

ADOAMNEI SONIA PAULA- cls. a VIII-a, Școala Gimnazială „Iorgu Radu” Bârlad, prof. îndrumător, Nicoleta-Elena GÂNDU Recunoaștem valoarea și creativitatea elevilor, implicarea colegilor profesori și susținerea părinților.

Mulțumim pentru susținere tuturor colegilor implicați în organizarea și buna desfășurare a acestei importante competiții școlare!

Felicitări, dragi elevi! Felicitări, stimați profesori și distinși părinți!

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*