Home » Local » Au început lucrări pentru ridicarea restricțiilor de viteză între stațiile Crasna și Zorleni

Au început lucrări pentru ridicarea restricțiilor de viteză între stațiile Crasna și Zorleni

Până în luna septembrie, se vor desfășura lucrări de tip Quick Wins pentru creșterea vitezei trenurilor la 120 km/h pe 27 de km de pe magistrala 600, în zona Bârlad – Vaslui. Trenurile de pasageri vor circula pe un singur fir în timpul lucrărilor și se vor înregistra întârzieri.

Între cele două orașe trenurile care au o singură oprire circulă cu o viteză medie de 65 km/h.

CFR SA informează că au început lucrările de tip Quick Wins pentru ridicarea restricțiilor de viteză între stațiile Crasna și Zorleni, pe firul II, lucrări în valoare de 163,6 milioane lei, fără TVA, cu finanțare asigurată din fonduri nerambursabile PNRR, pentru viteza maximă de circulație de 120 km/h.

Cele două localități sunt pe magistrala 600 către Iași, între Bârlad și Vaslui. Mai exact, Crasna este de la 16 km de Vaslui, iar Zorleni este la 7 km de Bârlad.

Pentru a asigura continuitate în trafic în perioada desfășurării lucrărilor, trenurile de călători circulă în perioada 15 aprilie – 30 seprembrie 2024 doar pe firul I între cele două stații, cu restricție de viteză pentru protecția muncitorilor, dar și cu staționare temporară de 5 – 15 minute în gările Crasna, respectiv Zorleni, pentru trecerea altor garnituri care tranzitează zona șantierului.

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*