Home » Local » O nouă bursă a locurilor de muncă este în pregătire! Județul Vaslui este lider național la rata șomajului

O nouă bursă a locurilor de muncă este în pregătire! Județul Vaslui este lider național la rata șomajului

de Dănuț CIOBANU 

Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui are în pregătire o nouă bursă a locurilor de muncă. Evenimentul va fi organizat în principalele centre urbane. În prezent, la nivel național, Vasluiul se află în topul județelor cu cea mai mare rată a șomajului. Mai mult, în anul 2027, potrivit prognozelor oficiale, județul Vaslui va fi lider la nivel național alături de Teleorman cu o rata a șomajului de 7,3%.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vaslui pregătește prima bursă a locurilor de muncă din  anul 2024. Evenimentul va avea loc în data de 17 mai 2024, la  sediul Centrului Judeţean de Resurse pentru Asistenţă Educaţională, strada Donici, nr. 2 din Vaslui, sediul Cercului Militar, strada 1 Decembrie, nr.25 din Bârlad şi sediul Casei de Cultură „Alexandru Giugaru” Huși,str. Alexandru Giugaru, nr.2 din Huşi.

Obiectivele principale ale evenimentului sunt creşterea gradului de ocupare pentru toate categoriile de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi crearea de noi oportunităţi pentru angajatori în identificarea potenţialilor viitori angajaţi, care prin experienţa şi abilităţile lor pot contribui la succesul activităţii economice.

„Este cea mai importantă măsură activă privind creșterea gradului de ocupare a forței de muncă aflată într-o formă de evidență și plată și o oportunitate pentru angajatori, pentru a-și recruta forța de muncă necesară. Evenimentul se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, viitorilor absolventi, someri, persoane care doresc să își schimbe locul de muncă sau care doresc să își îmbunătășească poziția profesională”, a spus Laura Toporăscu, purtător de cuvânt al AJOFM Vaslui.

Comisia Națională de Strategie și Prognoză a publicat în luna ianuarie 2024 „Proiecţia principalilor indicatori  economico-sociali în profil teritorial 2023 – 2027”. În ceea ce privește rata șomajului, la sfârșitul acestui an aceasta va ajunge la un procent de 7,9%, cea mai mare de la nivelul Regiunii Nord-Est. În anul 2027, potrivit prognozelor oficiale, Vasluiul va fi lider la nivel național alături de Teleorman cu o rata a șomajului de 7,3%.

La sfârșitul anului trecut în județul Vaslui erau înregistrați 8.131 de şomeri, din care 41,7% femei. Rata şomajului a fost de 7,5% în octombrie 2023, iar în rândul femeilor şomajul este de 6,7%.

În luna septembrie 2023 în topul şomajului erau judeţele Teleorman și Vaslui – primul cu 7,8%, al doilea cu 7,5%, în condiţiile în care, rata şomajului la nivel naţional esra de 2,9%.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*