Home » Local » Carnea de miel costă 45 de lei/kilogramul! Vasluienii nu au bani să cumpere. Animalele merg la export

Carnea de miel costă 45 de lei/kilogramul! Vasluienii nu au bani să cumpere. Animalele merg la export

de Dănuț CIOBANU 

Carnea de miel a ajuns un lux pentru mulți vasluieni. Prețurile practicate pe piață sunt de 45 lei kilogramul, gata tranșat sau cu 22 lei/kg în viu. Crescătorii de animale spun că multe persoane nu au bani ca să cumpere și ajung să exporte o mare parte din efective. „Lumea e necăjită, nu are bani”, spun crescătorii de animale.

Ion Manolache, crescător de oi din satul Plopoasa, comuna Todirești, a spus că oamenii se plâng că prețul este foarte mare, însă cheltuielile pentru întreținerea animalelor sunt la fel de mari. Furajele sunt foarte scumpe, pășunatul a mers prost din cauza secetei și oile au ieșit slabe pentru sezonul rece, iar ciobanii au cumpărat lucernă și fân pentru că nu au cosit nimic.

Practic, se ajunge ca pentru întreținerea unui animal pe timpul iernii să se cheltuie peste 500 de lei. La toate aceste cheltuieli se adaugă și tratamentele care sunt la fel se scumpe.

„Piața de desfacere este foarte proastă. Nu ai ce să faci, suntem obligați să dăm la export. Doar 3 – 5% din miei sunt vânduți în țară. Lumea e necăjită, nu are bani. Eu îi cred, dar nici noi nu avem bani. Cine să cumpere?! Fiecare ar mânca. Consumul de miel de Paște este o tradiție, dar dacă nu au bani cu ce să cumpere! Omul nu mai ia carne de miel cu 45 de lei/kilogramul pentru că i se pare foarte scumpă și cumpăra carne de pasare, porc cau de vită”, a spus crescătorul de animale.

Dacă nu au musafiri, oamenii cumpără un sfert sau o jumătate de miel, prețul unui kilogram de carne ajungând la 60 lei, în acest caz.

Din nefericire, prețurile ar mai putea crește chiar cu câteva zile înainte de Sărbătorile de Paște. Acesta este motivul pentru care mulți vasluieni preferă să cumpere din timp, pentru a evita riscul creșterilor de preț.

Conform INS, carnea și preparatele din carne au avut creșteri de preș de aproximativ 7% în ultimul an.

 


Descoperă mai multe la Est News

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

About Ciobanu Danut

Va rugam sa adaugati comentarii decente si politicoase. Va multumim!

Descoperă mai multe la Est News

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura