Home » Local » Vot în unanimitate pentru Secția de îngrijiri paliative! SJU Vaslui caută linia de finanțare pentru investiție

Vot în unanimitate pentru Secția de îngrijiri paliative! SJU Vaslui caută linia de finanțare pentru investiție

de Dănuț CIOBANU 

Consiliul Județean Vaslui a aprobat implementarea proiectului „Dezvoltarea serviciilor de paliație în cadrul Spitalului Județean Vaslui prin crearea unei secții de îngrijiri paliative”. Secție de îngrijiri paliative va avea parcare subterană pentru medici, curte interioară pentru intimitarea pacienților, terasă verde, iar saloanele vor avea câte două paturi și grup sanitar propriu.

Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a spus că reprezentanții Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui vor identifica programul de finanțare pentru susținerea investiției.

„O să iasă o linie de finanțare pe care colegii de la spital o vor aborda, în așa fel încât să facem această lucrare. Împreună am investit foarte mult în sănătate și vom investi în continuare atât în sănătate cât și în educație”, a spus Ciprian Trifan.

La acest moment, SJU Vaslui nu are un spațiu adaptat pentru cerințele îngrijirii paliative. Amplasamentul noii investiții este situat în incinta de pe strada Ștefan cel Mare, nr. 233, municipiul Vaslui; construcția propusă se află în zona de protecție a ansamblului monument istoric – Școala Normală de Băieți, azi Spitalul TBC.

Capacitatea maximă proiectată pentru noul pavilion este de 40 de paturi, organizate în 20 de saloane, cu baie proprie și un izolator, care poate acomoda 1-2 paturi, cu circuite distincte pentru pacienți și personal.

Toate saloanele vor fi prevăzute cu grup sanitar propriu. Toate spațiile vor fi prevăzute cu lămpi UV compatibile a fi utilizate simultan cu prezența persoanelor (în sasuri, grupuri sanitare, izolatoare).

Valoarea totală a investiției este de 120.358.932 lei (inclusiv TVA), iar durata estimativă de realizare a investiției este de 24 luni. Valoarea investiției include și cheltuielile aferente marjei de buget și pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preț în cuantum de 28.725.723 lei. Suma necesară urmează să fie atrasă din fonduri nerambursabile stabilite prin programele incluse în exercițiul financiar 2021-2027 POS 2021- 2027- P2, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții aprobate potrivit legii.

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*