Home » Local » Statistici sumbre! În perioada 2024-2060, județul Vaslui va înregistra un procent de scădere a populației de 37,32%

Statistici sumbre! În perioada 2024-2060, județul Vaslui va înregistra un procent de scădere a populației de 37,32%

de Dănuț CIOBANU 

Perspectiva demografică a județului Vaslui pentru următoarele decenii este extrem de sumbră. Pe varianta pesimistă, în perioada 2024-2060, județul Vaslui va înregistra un procent de scădere a populației de 37,32%. Datele recensământului – runda 2021 arată că populația rezidentă a județului Vaslui este de 374.700 persoane.

Conform unei analize realizate de jurnaliștii de la HotNews, „statisticienii au realizat o anticipare a nivelului fertilităţii, speranţei de viaţă la naştere şi soldului migratoriu pe termen lung (pentru cel puţin 12 luni) la nivelul fiecărui judeţ. Prin însumarea populaţiei rezidente proiectate obţinute pentru fiecare judeţ s-a stabilit populaţia rezidentă proiectată a României până în anul 2060”.

Institutul Național de Statistică lucrează cu trei scenarii: optimist, mediu și pesimist.

Spre exemplu, la nivel național, în varianta optimistă, pentru anul 2060, rezultatul proiectării este de 16,3 milioane locuitori, în varianta medie, în anul 2060, o populaţie rezidentă de 13,8 milioane locuitori, iar în varianta pesimistă de 12,5 milioane locuitori.

Pe varianta pesimistă, în perioada 2024-2060, județul Vaslui va înregistra un procent de scădere a populației de 37,32%.

Datele Recensământului Populației și Locuințelor – runda 2021 arată că populația rezidentă a județului Vaslui este de 374.700 persoane, în scădere cu 20.799 locuitori față de recensământul precedent (octombrie 2011).

Majoritatea populației rezidente trăiește în mediul rural, adică 219.762 persoane (reprezentand 58,7%). Din totalul populației rezidente, populația de sex masculin este de 187.891(reprezentând 50,1%) Din punctul de vedere al mărimii populației rezidente, județul Vaslui se situează pe locul 24 in ierarhia județelor.

„Localitățile care au câștigat cel mai mare număr de locuitori între cele două recensăminte sunt municipiul Vaslui – care are o populație de 63.035 persoane (cu 7.628 persoane mai mult decât în 2011)- comuna Muntenii deJos cu o populație rezidentă de 4.090 persoane (cu 506 persoane mai mult decât în 2011) și comuna Zorleni cu o populație rezidentă de 8.804 persoane (cu 209 persoane mai mult decat în 2011)”, precizează reprezentanții Direcției Județene de Statistică Vaslui.

La recensământul precedent, cea mai mică unitatea administrativ-teritorială a fost comuna Bogdănița cu 1.437 persoane care, de altfel, la recensământul din 2021a înregistrat o scădere, ajungând la 1.292 de locuitori.

La acest ultim recensământ, comuna cea mai mică din județ este comuna Blăgești cu 1.178 locuitori (în scădere fata de datele RPL – 2011, când s-au recenzat aici 1.515 persoane). În prezent, cea mai mare comună din județ este comuna Zorleni, ce a crescut față de RPL 2011 cu 209 persoane menținându-și aceasta poziție fruntașă la ambele recensăminte. Orașul Murgeni este cel mai mic din județului Vaslui (6.853 locuitori față de 7.119 locuitori în 2011).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Descoperă mai multe la Est News

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

About Ciobanu Danut

Va rugam sa adaugati comentarii decente si politicoase. Va multumim!

Descoperă mai multe la Est News

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura