Home » Administratie » Un nou pachet de investiții de 12 milioane de euro în infrastructura de gestionare a deșeurilor din județul Vaslui

Un nou pachet de investiții de 12 milioane de euro în infrastructura de gestionare a deșeurilor din județul Vaslui

de Dănuț CIOBANU 

Consiliul Județean Vaslui are în pregătire o serie de investiții în ceea ce privește gestionarea deșeurilor. Astfel, se are în vedere punerea în funcțiune a unei instalații de compostare în sistem închis (tunel) cu o capacitate de 24.000 tone; o instalație de compostare a deșeurilor verzi cu o  capacitate de 1.000 tone; instalație cu biouscare, inclusiv reciclare – tratare biologică (capacitate 22.000 tone/an) etc. Valoarea estimată a acestor instalații este de 12.220.000 euro.

Consiliul Județean (CJ) Vaslui va demara o serie de investiții în domeniul managementului deșeurilor pe un teren preluat din administrarea Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu”.

După implementarea proiectului „Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Vaslui” este nevoie de o infrastructură care să ducă la creșterea gradului de pregătire pentru reciclarea deșeurilor.

CJ Vaslui a semnat un contract de finanțare  pentru realizarea proiectului „Sprijin în pregătirea aplicației de finanțare pentru proiectul Extinderea sistemului integrat de management al deșeurilor solide în județul Vaslui”. Valoarea totală a  contractului de finanțare este de 7.353.830 lei.

Obiectivul general al proiectului constă în elaborarea documentațiilor tehnico – economice necesare pentru extinderea și dezvoltarea sistemului integrat de management al deșeurilor solide în județul Vaslui.

În Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor au fost identificate deficiențele infrastructurii de gestionare a deșeurilor în județul Vaslui: lipsa tratării deșeurilor reziduale; lipsa tratării biodeșeurilor colectate separat și a deșeurilor verzi; dificultăți de colectare separată a deșeurilor.

Prin urmare, necesarul de investiții suplimentare fața de cele existente prevede: instalație de compostare în sistem închis (tunel) – capacitate – 24.000 tone; instalație de compostare a deșeurilor verzi – capacitate – 1.000 tone; instalație cu biouscare, inclusiv reciclare – tratare biologică (capacitate – 22.000 tone/an), tratare mecanică (capacitate – 15.000 tone/an). Valoarea estimată a acestor instalații este de 12.220.000 euro.

Proiectul „Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Vaslui” a beneficiat de o finanțare de aproximativ 40 milioane de euro, prin Programul Operațional Sectorial Mediu 2007 – 2013. La finalizarea exercițiului bugetar europen 2007-2013, lucrările nefinalizate din cadrul proiectului și plățile pentru obiectivele de investiții realizate au fost fazate pe Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Lucrările nefinalizate și plățile fazate pe POIM 2014-2020 s-au ridicat la suma de 23.818.734 lei. La această dată, proiectul este realizat în proporție de 100%.

La nivelul județului Vaslui au fost înființate 5 zone de colectare a deșeurilor: Negrești, Vaslui, Bârlad, Huși, Roșiești. În municipiul Vaslui, activitatea de colectare și transport este realizată în baza contractului încheiat între ADIV și S.C. Financiar Urban SRL, pe o durată de 8 ani.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*