InvatamantLocal

Vasluiul i-a celebrat pe cei aproape 1.100 de absolvenți ai celor șase licee din oraș

La final de an școlar, Vasluiul i-a celebrat pe cei aproape 1.100 de absolvenți ai celor șase licee din oraș. Evenimentul, organizat de Primăria municipiului Vaslui, a adunat sute de tineri în centrul civic, într-un moment festiv plin de emoție și speranță.

Înainte de a ajunge în Piața Civică, liceenii au defilat pe străzile orașului într-un marș simbolic, marcând astfel trecerea de la viața de elev la începutul unui nou drum.

La manifestare au fost prezente și autoritățile județene.

„Anii de liceu v-au format nu doar ca elevi, ci și ca oameni. Ați învățat lecții din cărți, dar mai ales din viață. Pe drumul ce vi se deschide acum, mergeți cu încredere, oriunde v-ați afla. Visați, încercați, cădeți și ridicați-vă din nou. Și nu uitați: Vasluiul va rămâne mereu acasă”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui.

În cadrul evenimentului „Ziua Absolventului”, au fost prezentați șefii de promoție de la fiecare liceu, care, conform tradiției, au predat simbolic „cheia liceului” colegilor din clasa a XI-a, liderii generației următoare.

test

Atmosfera a fost încărcată de solemnitate și emoție: corala „Fantasia” a deschis ceremonia cu intonarea imnului național, urmat de piesa „Gaudeamus Igitur”.

Finalul a fost unul pe măsură – liceenii și-au luat rămas-bun pe acordurile nostalgice ale melodiei „Ani de liceu” și a culminat cu momentul simbolic al aruncării tocilor în aer, sub privirile emoționate ale părinților, profesorilor și prietenilor.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button