AdministratieLocal

Terase în Centrul Civic Vaslui și food-trackuri în Parcul Copou

Primăria Vaslui ar vrea să închirieze terenuri în central orașului pe care să fie amplasate terase provizorii pentru alimentație publică. În plus, se pare că ar fi solicitări din partea unor comercianți de a închiria terenuri în vederea amplasării de rulote (food-tracks) și chioșcuri mobile pentru comercializarea de produse alimentare, așa cum se întâmplă în multe alte orașe din țară.

Este vorba despre terase provizorii, patru astfel de noi terase ar putea apare începând probabil din iunie, dacă până atunci vor fi finalizate licitațiile ce vor fi organizate în acest sens, una în fața clădirii fostului Palat al Telefoanelor și alte trei pe platoul de la Teatrul de Vară, care ar funcționa până pe 31 octombrie 2026.

Primăria a pregătit un regulament prin care să impună niște standarde teraselor ce ar urma să fie amplasate în Centrul Civic. Astfel, fiecare terasă ar trebui să aibă un singur tip de mobilier, exclus din plastic, a cărui cromatică să respecte nuanțele naturale, fără culori pastelate sau neon. De asemenea, nu se acceptă orice fel de umbrele, ci doar din cele pătrate sau rotunde cu o deschidere maximă de 3,5 metri, cu picior central și doar de culoare albă sau în nuanțe de bej. În plus, perimetrele teraselor trebuie să fie delimitate prin jardiniere obligatoriu din lemn și doar cu flori naturale.

Cât despre amplasarea de food-trackuri și chioșcuri mobile, terenurile ce ar urma să fie închiriate în vederea amplasării sunt situate pe platoul din fața blocului 377 de pe strada Gării, în spatele Castelului de Apă din parcul Copou și pe platoul dintre CEC Bank și fostul magazin Central.

Propunerea Primăriei Vaslui, precum și Caietul de sarcini privind închirierea respectivelor suprafețe de teren proprietate publică a municipiului Vaslui vor fi supuse votului Consiliului Local. Municipalitatea propune chiar și prețul minim de închiriere: 1,25 lei/mp/zi, respectiv, 417,65 lei/an – preț de pornire al licitației. Licitația va fi organizată în perioada următoare.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button