LocalSocial

Tânăr condamnat la închisoare, descoperit și reținut în vama Albița

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un cetățean moldo-român, căutat de autorităţi, care are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat pe teritoriul Germaniei.

În data de 07 septembrie a.c., în jurul orei 03:35, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un autoturism, un cetățean moldo-român, în vârstă de 20 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele tânărului este emisă, de către autoritățile din Germania, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, deoarece acesta avea de executat o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de furt calificat (în grup organizat).

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button