La finalul lunii iulie 2026, în județul Vaslui era un număr total de 17.443 de profesioniști activi. Este vorba despre 11.333 de persoane juridice și 6.110 de Întreprinderi Familiale, Întreprinderi Individuale și Perosane Fizice Autorizate. Spre comparație, în aceeași perioadă a anului trecut erau activi la nivel local 17.162 de profesioniști.
În primele șapte luni ale acestui an, în județul Vaslui au fost înmatriculate la Registrul Comerțului 752 de firme. Este vorba de 416 de SRL-uri, 253 de PFA-uri etc.
Spre comparație, în perioada similară a anului trecut au fost înmatriculate în total 807 societăți comerciale.
Conform datelor INS, PIB-ul României a scăzut în trimestrul I din 2026 cu 0,2% față de trimestrul IV 2025, pe serie ajustată sezonier. De asemenea, comparativ cu primul trimestru din 2025, economia s-a contractat cu 1,5% pe seria ajustată sezonier și cu 1,7% pe seria brută. Diminuarea vine după ce economia a înregistrat deja două trimestre consecutive de contracție la finalul anului anterior, ceea ce înseamnă intrarea în recesiune tehnică. În trimestrul III din 2025, PIB-ul României a stagnat practic față de trimestrul anterior, iar în trimestrul IV 2025 economia a scăzut puternic, cu 2% față de trimestrul precedent, conform datelor statistice revizuite.
Conform prognozelor oficiale, în 2028 în județul Vaslui va fi înregistrată o rată a șomajului de 8,1%. Alături de județul Teleorman, care peste trei ani va avea o rată a șomajului de 8,4%, Vasluiul va fi în topul național la capitolul șomaj.
La nivel local, cei mai mulți șomeri au vârsta cuprinsă între 40-49 ani (2855), urmați de cei cu vârsta peste 55 ani (2691), cei cu vârsta între 50-55 ani (2486), apoi cu vârsta între 30-39ani (1439), urmați de cei cu vârsta sub 25 ani(362) etc.
Referitor la structura șomajului după nivelul de instruire, șomerii cu nivel de instruire gimnazial au o pondere însemnată în totalul șomerilor înregistrați în evidența AJOFM Vaslui, fiind înregistraţi un număr de 4.871, urmat de cei fără studii și cei cu nivel de instruire primar (2.605), apoi cei cu studii profesionale (1.539) etc.
