Un polițist din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui a trecut cu succes unul dintre cele mai solicitante teste de rezistență dedicate structurilor cu atribuții speciale și a obținut „Bereta Neagră”, în cadrul competiției organizate în Republica Moldova.
La doar 26 de ani, Rareș este polițist de șase ani, iar de trei ani își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui.
Pe 18 septembrie 2026, acesta a participat, alături de alți polițiști și luptători din structurile de forță din România și Republica Moldova, la testul „Bereta Neagră”, organizat de Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”.
Competiția a reprezentat o adevărată probă de rezistență fizică și psihică. Participanții au avut de parcurs un traseu de aproximativ 18 kilometri, structurat în 15 ateliere, fiecare dintre acestea punând la încercare forța, rezistența, coordonarea, capacitatea de concentrare și determinarea concurenților.
Pe parcursul testului, participanții au avut de transportat lăzi cu muniție, cauciucuri și bușteni, au trecut prin camera de gazare, au executat probe de tragere și au parcurs traseul „Taifun”.
Provocările au continuat cu traversarea unui râu pe funie, deplasarea prin apă, transportul unui coleg rănit, alergarea cu masca de gaze, dar și cu probe care au presupus un efort fizic considerabil: împingerea unui camion, deplasarea târâș pe sub blindate și împingerea unui tanc.
Ultimele rezerve de energie au fost puse la încercare în cadrul probei de sparring, după parcurgerea întregului traseu și a celorlalte ateliere.
Dintre cei 51 de participanți, doar 25 au reușit să finalizeze cu succes testul și să obțină Bereta Neagră, ceea ce înseamnă că mai puțin de jumătate dintre cei înscriși au dus competiția până la capăt.
Printre aceștia s-a aflat și Rareș, polițist în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.
Pentru un luptător din cadrul unei structuri de acțiuni speciale, pregătirea fizică și psihică reprezintă o componentă esențială a activității profesionale. Misiunile desfășurate în condiții speciale presupun capacitatea de a lua decizii și de a acționa eficient chiar și atunci când nivelul de efort, stresul și presiunea sunt ridicate.
Rareș – „Pentru mine, «Bereta Neagră» a fost o provocare pe care mi-am dorit să o duc până la capăt. Știam că urma un test foarte dificil, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, dar pregătirea de zi cu zi din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale m-a ajutat să îmi păstrez concentrarea și să continui chiar și atunci când oboseala s-a făcut simțită.
Faptul că am reușit să finalizez toate probele și să obțin Bereta Neagră reprezintă o satisfacție personală, dar și o motivație pentru a continua să mă pregătesc și să îmi depășesc limitele.
Mulțumesc conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și colegilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale pentru sprijinul acordat și pentru încrederea pe care mi-au oferit-o.”
Pentru polițiștii din cadrul structurilor pentru acțiuni speciale, pregătirea nu se încheie odată cu o competiție. Fiecare antrenament, fiecare misiune și fiecare situație dificilă reprezintă o nouă ocazie de a-și testa și îmbunătăți capacitatea de intervenție.
Prin rezultatul obținut la „Bereta Neagră”, polițistul vasluian a demonstrat că disciplina, pregătirea și perseverența sunt esențiale atunci când obiectivul este să duci misiunea până la capăt.
