LocalSocial

Incendiu la o casă din comuna Pochidia! Cetățenii au reușit să scoată un bărbat din flăcări

În seara zilei de 29.09.2026, s-a produs un incendiu de locuință  în localitatea Borodești, comuna Pochidia.

În seara zilei de 29.09.2026, printr-un apel telefonic în Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, se  solicita  sprijinul  pompierilor  militari  pentru  stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință.  Apelantul insista că în  locuința incendiată s-ar afla o persoană blocată.

Pentru salvarea persoanei surprinse in incendiu și pentru lichidarea arderii,  de la Detașamentul de Pompieri Bârlad, au plecat  spre locul evenimentului o autospecială de stingere și o autospecială de transport apă, încadrate cu opt militari. În  același timp, de la Serviciul de Ambulanță Județean, s-a deplasat o ambulanță tip B.

La sosirea forțelor de intervenție, arderea se manifesta la o casa batrânească, cuprinzând o cameră și acoperișul, pe o suprafață de aproximativ 30 mp. Câțiva  cetățeni au reușit să scoată victima din incendiu, un bărbat de aproximativ 45 de ani, precum și  două  butelii, înainte ca pompierii militari  să ajungă. Persoana  salvată, care era agitată și în stare de ebrietate, a refuzat  transportul la spital.

Au ars aproximativ  30 mp de acoperiș de tablă  pe asterială de lemn, o cameră  în întregime, parțial o alta cameră. Au fost afectate  de efectele arderii bunurile din restul locuinței. Cauza probabilă: foc deschis în spații închise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button