Institutul Regional de Oncologie în calitate de partener de implementare pentru beneficiarul Institutul Oncologic „Prof.Dr. I.Chiricuță” Cluj-Napoca, implementează în Regiunea Nord-Est proiectul DARIA- „Programul Național de Screening pentru Cancerul de Sân: Depistarea Activă, Responsabilitate, Informație șiAcces”, COD SMS: 352097, finanțat cu fonduri nerambursabile prin Programul Sănătate 2021-2027.
În cadrul proiectului, Institutul Regional de Oncologie Iași și-a asumat testarea prin mamografie digitală cu dublă citire a unui număr de 30.000 de femei din județele Iași, Vaslui, Bacău, Botoșani, Neamț și Suceava.
Grupul țintă este format din femei asimptomatice din grupa de vârstă 50-69 de ani, EXCLUSIV din grupuri vulnerabile/defavorizate:
persoană vulnerabilă/grup vulnerabil (persoane cu dizabilități, persoane cu probleme de sănătate mintală, minorități etnice defavorizate, migranți/refugiați, dependenți de droguri, etilicii cronici, etc.);
persoane defavorizate socio-economic (persoane fără adăpost, persoane neasigurate, persoane beneficiare de venit minim de incluziune, șomeri);
persoane care locuiesc în comunități cu grad de vulnerabilitate crescut/marginalizate (șomeri, persoane care locuiesc în gospodării supraaglomerate sau fără facilități sanitare).
Pentru a asigura accesul femeilor din grupul țintă la mamografie, Institutul Regional de Oncologie Iași pune la dispoziție oUnitate Mobilă de Screening de Cancer Mamar.
În luna Noiembrie 2026, Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se deplasează în județul Vaslui împreună cu o echipă medicală pentru efectuarea de testări gratuite, conform calendarului prezentat mai jos:
– 03.11.2026 – Comuna Ivănești;
– 06.11.2026 – Comuna Pungești;
– 09.11.2026 – Comuna Dragomirești;
– 13.11.2026 – Comuna Puiești;
– 16.11.2026 – Comuna Pogana;
– 20.11.2026 – Comuna Iana;
– 24.11.2026 – Comuna Voinești;
– 26.11.2026 – Comuna Solești.
Femeile vor prezenta doar buletinul și dovada de apartenență la grup. Deplasările în comunele din județul Vaslui au fost stabilite prin intermediul primăriilor locale și cu implicarea asistenților sociali/ asistenților medicali comunitari locali.
