Justitie

Ultimii arestați au fost puși în libertate: Vameșii jubilează

Toți cei 22 de vameși din lotul Albița II vor fi judecați în stare de libertate. Judecătorii vasluieni au decis ieri eliberarea ultimilor trei: Daniela Mârza cea asupra căreia s-a găsit o sacoșă cu 4.000 de euro la ieșirea din tură, Lucian Lăcătuș și Alexandru Giugaru, în sarcina cărora s-au reținut cele mai multe acte materiale. Judecătorii au instituit control judiciar față de cei 18 vameși eliberați. Printre avocații acestora s-a aflat și celebra Paula Iacob.
O nouă surpriză s-a produs ieri la Tribunalul Vaslui, în dosarul vameșilor de la Albița judecați pentru fapte de corupție. Inculpații s-au prezentat în sala de judecată cu o întreagă armată de avocați, mulți dintre ei având mai mulți apărători. Printre cei care au pledat ieri s-a numărat chiar și Paula Iacob, care le-a reprezentat pe Carmen Afloroaei și Daniela Mârza.
După aproape două ore, timp în care apărătorii au încercat să arate că vameșii nu sunt un pericol public, deci nu se impune luarea unor măsuri preventive față de ei, judecătorii au decis eliberarea ultimilor trei vameși rămași după gratii: Daniela Mârza, Alexandru Giugaru și Lucian Lăcătușu. Față de aceștia, instanța a decis luarea măsurii controlului judiciar, impunându-le o serie de obligații. Aceeași măsură au luat-o judecătorii și față de cei 15 vameși eliberați pe 20 decembrie 2013 de Curtea de Apel Iași. Față de ei, magistrații au luat atunci măsura obligativității de a nu părăsi țara, care nu se mai regăsește în noul Cod Penal, intrat în vigoare la 1 februarie.
În opinia avocaților, măsura a încetat de drept odată cu intrarea în vigoare a noii legislații penale, iar luarea unei alte măsuri ar fi nelegală. Toți cei 15 vameși față de care Tribunalul Vaslui a luat ieri măsura controlului judiciar au contestat hotărârea.
“Este o soluție nelegală. Instanța a propus din oficiu luarea acestei măsuri, ceea ce noi considerăm că nu este în regulă. Față de cei 15 inculpați, pe 1 februarie, a încetat măsura obligativității de a nu părăsi țara. Nu putem veni acum cu o altă măsură, în speță cu acest control judiciar, nu vorbim de o înlocuire, ci de o altă măsură luată față de același inculpat, de aceea o considerăm nelegală și am și contestat-o», ne-a declarat avocatul unuia dintre cei 15 vameși.

Casele vameșilor, ticsite de bani
În luna decembrie 2013, DNA a dispus trimiterea în judecată a 22 de vameși de la Albița sub acuzația de luare de mită, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și trafic de influență. Dintre aceștia, 18 fuseseră arestați în luna octombrie, în urma unor descinderi de amploare la cel mai mare punct de control de la frontiera de est a României.
Monitorizați mai multe luni de zile de un investigator sub acoperire, vameșii au fost filmați în timp ce primeau șpagă, chiar o negociau, pentru a permite trecerea frontierei fără un control amănunțit al mijloacelor de transport. Trei dintre vameșe – Magdalena Coșniță, Cristina Gânju și Lenuța Tiron – au recunoscut în totalitate sau în parte cutuma șpăgii de la Vama Albița. Pe parcursul cercetărilor, Lenuța Tiron și-a nuanțat declarațiile, ceea ce avea să ducă la arestarea sa.
Cu ocazia perchezițiilor, de la locuințele vameșilor au fost ridicate importante sume de bani, păstrate în cupiuri mici, a căror proveniență nu au putut să o justifice, precum și băuturi alcoolice și țigări de contrabandă.

ANI le cercetează averile
Sumele impresionante de bani ridicate de ofițerii anticorupție de la locuințele vameșilor de la Albița i-au determinat pe procurori să sesizeze Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru a verifica în ce mod au dobândit zecile de mii de euro funcționarii de la Albița și de ce sumele nu au fost trecute în declarațiile de avere. Inspectorii ANI vor verifica și dacă proprietățile și bunurile vameșilor vizați sunt acoperite de veniturile salariale consemnate de actele oficiale.
”La perchezițiile domiciliare au fost identificate sume considerabile, de ordinul zecilor de mii de euro, care exclud posibilitatea acumulării lor prin mijloace oneste, licite (identificate la inculpații Cristescu Eugen, Ciobanu Fănel, Dicu Antoaneta), care nu sunt evidențiate în declarațiile de avere, fiind majoritar păstrate în bancnote din cupiuri mici, de cinci sau zece euro, specifice micilor șpăgi, bancnote care nu fac în general obiectul operațiunilor de schimb valutar. S-a solicitat declanșarea procedurii de verificare a modului de dobândire a averii față de un număr de 12 vameși asupra cărora au fost identificate sume importante de bani, în lei și valută, la perchezițiile domiciliare efectuate la data de 22.10.2013 (în funcție de rezultatul verificărilor, urmând a fi dispusă măsura confiscării extinse)”, se arată în rechizitoriu.
Potrivit DNA, șpaga încasată de la transportatorii care tranzitau frontiera era împărțită între colegii de tură/fluxuri, iar un procent de 20-30% din aceste sume ajungeau la șefii de tură și alți decidenți, cu  titlu de mită, pentru ca vameșii să-și asigure stabilitatea pe post.

Simona Voicu

Related Articles

Back to top button