Justitie

300 de kilograme de articole pirotehnice, confiscate

În urma acțiunilor desfășurate în perioada noiembrie 2014 – ianuarie 2015 pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice, polițiștii vasluieni au constatat 18 infracțiuni și au ridicat în vederea confiscării aproximativ 300 kg articole pirotehnice.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciului de Ordine Publică, precum și din cadrul altor structuri operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, în colaborare cu specialiști ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui, au desfășurat în perioada sărbătorilor de iarnă activități de prevenire și combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale ce reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice și juridice.

Administratorii celor 10 societăți comerciale autorizate să dețină, să comercializeze și să utilizeze articole pirotehnice pe raza județului Vaslui au fost invitați la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, unde au fost instruiți cu privire la respectarea prevederilor legale din domeniu.

În perioada 1 noiembrie 2014 – 7 ianuarie 2015 au fost efectuate 28 controale la persoanele fizice și juridice autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice, precum și activități specifice structurilor de ordine publică în zona piețelor, târgurilor sau centrelor comerciale. Polițiștii au constatat 18 infracțiuni la Legea 126/1995 modificată, privind regimul materiilor explozive.

De asemenea, urmare a infracțiunilor constatate, a fost ridicată în vederea confiscării o cantitate totală de aproximativ 300 kilograme de articole pirotehnice (artificii și petarde din categoriile I și II). (R.N.)

Related Articles

Back to top button