Home » Local » Agresiune sau accident casnic?

Agresiune sau accident casnic?

Polițiștii bârlădeni încearcă să elucideze controversatul caz al unei femei din comuna Puiești care zace cu arsuri grave în spital: a fost incendiată de propriul soț sau este victima unui accident casnic. 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au în lucru dosarul unui caz controversat: o femeie în vârstă de 44 de ani, din comuna Puiești, suferă cumplit pe patul unui spital din București după ce a ajuns aici cu arsuri grave pe 30% din corp, iar oamenii legii trebuie să stabilească dacă aceasta a fost incendiată chiar de propriul soț sau a căzut victima unui accident casnic.

Totul s-a petrecut în după-amiaza zilei de 5 mai, când, potrivit celor spuse chiar de femeie, între ea și soțul ei ar fi izbucnit o ceartă. Pe fondul acestor tensiuni, la un moment dat individul ar fi stropit-o cu benzină și i-ar fi dat foc. După care, a plecat, impasibil, de acasă. Femeia ar fi reușit, în cele din urmă, să stingă flăcările are îi cuprinseseră corpul și, într-o primă fază, nu a alertat autoritățile. Însă, a doua zi, fiul femeii, care este stabilit într-o localitate din județul Timiș, a avut o convorbire telefonică cu ea și speriat de cele povestite de mama sa, a sunat el însuși la 112. La fața locului a ajuns un echipaj al Stației de Ambulanță Bârlad, care i-a acordat primele îngrijiri.

”Femeia a suferit arsuri de gradul II și III pe aproximativ 30% din suprafața corpului, vechi de 24 de ore, produse prin agresiune. Conform declarației pacientei, soțul i-a dat foc cu benzină. Se pare că soțul este recidivist”, a declarat dr. Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță al Județului (SAJ) Vaslui.

Într-o primă fază, femeia a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență din Vaslui, însă ulterior a fost transportată la Bacău, de unde a fost preluată cu avionul SMURD și transportată la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri din București.

Polițiștii l-au depistat pe presupusul agresor și au deschis un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de violență în familie. Însă, se pare că datele culese până acum de anchetatori nu prea susțin spusele femeii. Se creionează o a doua ipoteză, conform căreia femeia ar fi fost victima unui accident casnic în momentul în care ea ar fi încercat să aprindă focul. Oricum ar fi, anchetatorii iau în calcul toate ipotezele și în funcție de ceea ce va reliefa probatoriul, vor lua măsurile legale ce se impun.

About Razvan Calin