Home » National » Două doze de vaccin cu serul Pfizer nu sunt suficiente în fața variantei Omicron

Două doze de vaccin cu serul Pfizer nu sunt suficiente în fața variantei Omicron

Vești alarmante pentru românii imunizați cu serul Pfizer! Într-un comunicat de presă, Pfizer și BioNTech au anunțat că nivelul de anticorpi împotriva variantei Omicron este, în medie, de 25 de ori mai redus în rândul persoanelor care au primit două doze de vaccin, comparativ cu titrurile de neutralizare observate după două doze împotriva variantelor anterioare ale virusului, ceea ce indică faptul că două doze „ar putea să nu fie suficiente pentru a proteja împotriva infecției cu varianta Omicron”.

Datele obținute la o lună după primirea celei de-a a treia doze de vaccin BNT162b2 au arătat că nivelul de anticorpi eficienți împotriva Omicron este comparabil cu cel observat la persoane vaccinate cu două doze, împotriva variantelor anterioare ale virusului. Probele au fost prelevate la trei săptămâni după administrarea celei de-a doua doză și la o lună după administrarea dozei suplimentare (booster).

Deși două doze de vaccin pot oferi în continuare protecție împotriva formelor severe cauzate de tulpina Omicron, este clar din aceste date preliminare că protecția este îmbunătățită cu o a treia doză din vaccinul nostruVaccinarea rămâne cel mai bun curs de acțiune pentru a preveni răspândirea Covid-19”, a declarat Albert Bourla, președinte și director executiv al Pfizer.

Totodată, cele două companii au precizat că lucrează în continuare pentru dezvoltarea unui vaccin adaptat pentru varianta Omicron și că acesta va fi disponibil începând din luna martie, dacă va fi necesar.

 

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*