LocalSocial

Licitație adjudecată! O firmă de construcții din Bârlad va realiza căminul de bătrâni din Fălciu

Contractul de execuție al proiectului a fost parafat, iar termenul final de implementarea este sfârșitul acestui an. Imediat după emiterea ordinului de începere a lucrărilor de către autoritățile locale se va trece la organizarea de șantier etc.

Reamintim că birocrația și lipsa constructorilor a întârzit demararea lucrărilor la căminul de bătrâni din Fălciu După o primă licitație fără succes, din cauza creșterii foarte rapide a prețurilor la materialele de construcții s-a refăcut devizul general și majorările de prețuri au fost trecute la cheltuieli neeligibile. Ulterior s-a obținut avizele necesare, a fost organizată o nouă licitație și, în sfârșit, există un constructor care să execute acest proiect.

Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu, a spus că la fel ca și în alte zone ale județului Vaslui și în comuna Fălciu populația este îmbătrânită, iar multe persoane nu mai au aparținători care să le poarte de grijă.

Proiectul social finanțat din bani europeni are un grup țintă format din 250 de bătrâni din localitate. Contractul de finanțare al proiectului a fost semnat, iar valoarea totală a investiției prin POR 2014-2020 este de 3.161.592 lei, din care finanțare nerambursabilă de 3.096.779 lei.

„Proiectul va cuprinde o componentă de îngrijire la domiciliu, adică o masă caldă, menajul zilnic, spălat lenjerie, curățenie și altele. În cadrul proiectului vom construi și un cămin de bătrâni în care se vor acorda diverse tratamente de fizioterapie și kinetoterapie. Bătrânii vor avea unde veni la o discuție și vor putea socializa între ei. Prin acest proiect asigurăm 23 de locuri de muncă, pentru îngrijitori, medici și infirmieri”, a precizat Neculai Moraru.

(Dănuț CIOBANU)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button