Home » National » Deputatul PSD, Ana-Loredana Predescu: „Starea de alertă nu se mai justifică”

Deputatul PSD, Ana-Loredana Predescu: „Starea de alertă nu se mai justifică”

Starea de alertă continuă să dăinuiască peste România, În aceste sens, deputatul PSD, Ana-Loredana Predescu, consideră că starea de alertă nu se mai justifică, arătând că interdicția pentru persoanele nevaccinate de a intra în instituțiile publice este o încălcare a drepturilor cetățenilor plătitori de impozite. Totodată, deputatul PSD arată că prevederile din hotărârile de prelungire a stării de alertă au și efecte catastrofale asupra mediului.

„Nu se mai justifică starea de alertă. În plus, este o încălcare a drepturilor să interzică unor cetățeni nevaccinați să aibă acces la instituțiile statului, ei fiind totuși plătitori de impozite. Este o bătaie de joc”, ne spune deputatul Ana-Loredana Predescu. În ce privește obligativitatea purtării măștii, deputatul spune că a decis să nu mai poarte masca în spațiile închise, cu toate consecințele, având în vedere efectul nociv asupra sănătății.

Este a patra oară când fac alergii și dermatite de contact din cauza măștii. Și nu sunt singura persoană din Parlament, mai sunt colegi care nu poartă mască. Nu neapărat pentru că vreau să încalc regulile, ci pentru propria mea sănătate. Iar, ca să fim sinceri, dacă măștile ar fi funcționat, nu cred că am mai fi avut patru valuri, cinci valuri. Măștile, dincolo de faptul că ele însele conțin tot felul de substanțe, pentru că provind din locuri neautorizate, nici noi, cetățenii, nu putem spune că ne-am obișnuit cu purtarea lor. La copii e și mai periculos, pentru că nu putem avea pretenție de la ei să aibă grijă să păstreze igiena acelui obiect pe care îl pun la gură și prin care respiră. Se joacă, le cad măștile, le iau de pe jos, le pun la gură și nu știu care mai este protecția, pentru că riscurile sunt mai mari de a se îmbolnăvi de orice altceva, decât de acest Covid. Eu am militat inclusiv pentru nepurtarea măștilor în școli, chiar din momentul în care s-a dat decizia aceea absurdă prin care copiii erau obligați să poarte masca la orele de sport”, ne-a declarat deputatul Ana-Loredana Predescu.

 

sursă: național.ro

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*