Home » National » Din cauza arderilor necontrolate din ultimele 24 de ore, 1 persoană a decedat iar 4 persoane au suferit arsuri grave

Din cauza arderilor necontrolate din ultimele 24 de ore, 1 persoană a decedat iar 4 persoane au suferit arsuri grave

Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerare, deblocare sau salvare persoane și animale din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 2.071 misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore (23.03.2022).

La nivel național, 1.177 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (317 cazuri), urmată de județele Cluj (60 cazuri), Mureș (60 cazuri) și Hunedoara (56 cazuri).

În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 617 de incendii, precum și în alte 261 de intervenții în sprijinul comunităților.

Din totalul celor 617 incendii care au avut loc ieri, 507 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, gunoi), fiind afectate peste 3.900 ha de teren și 142 ha fond forestier. Pe lângă suprafețele de teren afectate a fost 1 victimă care și-a pierdut viața și mai multe persoane care au suferit arsuri, fiind transportate la spital.

Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:

O misiune care a presupus efort susținut din partea salvatorilor a avut loc ieri, în județul Alba, unde echipajele de stingere au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație, în localitatea Vurpăr. Pompierii au stins cele 13 ha de vegetație uscată și litieră. Echipajul de prim ajutor a preluat o persoană (femeie, 78 ani), cu arsuri pe suprafața corpului, care a fost transportată la spital, după acordarea asistenței medicale de urgență.

O intervenție unde o persoană și-a pierdut viața a avut loc tot pe parcursul zilei de ieri, în județul Suceava, unde pompierii au acționat pentru stingerea flăcărilor unui incendiu de vegetație uscată, în localitatea Frătăuții Vechi. Echipajele de intervenție au lichidat rapid arderea, însă, din nefericire, o persoană a fost găsită decedată (bărbat, 88 ani), iar o altă persoană cu arsuri ( femeie, 82 ani) a fost transportată la spital, după acordarea măsurilor de prim ajutor.

Un alt eveniment care a presupus efort susținut din partea pompierilor a avut loc tot în județul Alba, unde echipajele de stingere au acționat pentru lichidarea unui incendiu de vegetație, în localitatea Valea Lungă. Forțele de intervenție ajunse la locul incidentului au constatat că flăcările se manifestau pe o suprafață de apoximativ 7 ha, propagându-se la un adăpost de animale pe o suprafață de 750 mp. După mai multe ore de luptă continuă cu flăcările, incendiul a fost stins, însă, în interior au fost surprinse 400 de animale.

Totodată, pe lângă aceste misiuni, pompierii acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin activități specifice din zona de frontieră.

În data de 24.03.2022, pentru gestionarea afluxului de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat un număr de 569 de pompieri și 224 de mijloace tehnice.

De asemenea, în ultimele 24 de ore au  fost transmise 2 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, astfel: 1 mesaj privind prezența animalelor sălbatice (urs), în județele Brașov1 mesaj privind producerea incendiilor de vegetație urcată în județul Mureș.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*