National

Ministerul de Interne dar și Direcțiile de asistență socială angajează fără concurs persoane care să ajute refugiații ucraineni

Ministerul de Interne dar și Direcțiile de asistență socială pot angaja, chiar și fără concurs, persoane care să ajute la gestionarea fluxului de migranți din Ucraina. Angajarea se face pe perioadă determinată, pentru început un an, dar contractul poate fi prelungit până la trei.

Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern prevede, printre altele, că Ministerul de Interne poate angaja inclusiv rezerviștii, foști polițiști, ieșiți la pensie sau care au plecat din sistem înainte de încheierea stagiului minim, spune purtătorul de cuvânt al instituției, Monica Dajbog:

„S-a creat posibilitatea ca, până la încetarea situației care generează un aflux masiv de persoane din Ucraina, dar nu mai mult de 3 ani, Ministerul Afacerilor Interne să poată rechema în activitate sau să poată reîncadra, fără concurs, pe perioadă determinată de 1 an, cadre militare și polițiști care au trecut în rezervă, respectiv le-au încetat raporturile de serviciu. Vorbim, deci, de oameni calificați, de oameni cu experiență de ani de zile în structurile MAI, care vor putea fi angrenați rapid în activități fără a mai fi nevoie de o perioadă de acomodare.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button