Home » National » 40 de mii de euro – mita primită de Vicepreședintele Consiliului Județean, Silviu Cristinel Crețu pentru a facilita acordarea unui contract de întreținere a drumurilor județene

40 de mii de euro – mita primită de Vicepreședintele Consiliului Județean, Silviu Cristinel Crețu pentru a facilita acordarea unui contract de întreținere a drumurilor județene

Direcția Națională Anticorupție transmite într-un comunicat de presă că procurorii Serviciului teritorial Cluj au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Silviu-Cristinel Crețu, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.

Potrivit DNA, la începutul lunii decembrie 2020, Crețu Silviu-Cristinel, a primit de la o firmă 40 de mii de euro pentru a interveni la CJ Suceava pentru ca un “contract încheiat de instituție cu firma să decurgă în bune condiții, iar plățile să fie făcute la timp“. Contractul respectiv era încheiat pentru reabilitarea drumurilor județene.

Ulterior, în perioada 16 – 29 martie 2022, Crețu Silviu-Cristinel, în legătură cu un alt contract de întreținere a drumurilor județene pentru care avea atribuții de verificare, i-ar fi pretins aceluiași om de afaceri o altă sumă de 40 de mii de euro, “pentru desfășurarea fără impedimente a contractului încheiat de firma acestuia cu Consiliul Județean Suceava“, bani pe care i-a și primit pe 4 aprilie, “moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante în interiorul clădirii CJ Suceava“.
sursă: biziday.ro

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*