Invatamant

Elevii nu mai vor să facă sport!

de Roxana NĂSTASĂ

Aproximativ 1.500 de elevi din județ sunt, în prezent, scutiți total de efort fizic și nu participă la orele de sport. Dintre aceștia sunt și elevi fără probleme medicale, care nu dau doi bani pe orele de educație fizică. Ei sunt sprijiniți de medici, care îi ajută să chiulească „motivat”, eliberând scutiri pe bandă rulantă.

Aproape 1.500 de elevi vasluieni  sunt scutiți de orele de sport, iar mare parte dintre ei stau pe tușă cu adeverințe false și boli inventate. Dacă diagnosticele de pe adeverințele medicale ar fi reale, o mare parte dintre elevi ar trebui să fie cocoșați, gușați sau în scaune cu rotile, sunt de părere profesorii de sport.

Exceptând cazurile reale, în care copiii cu probleme serioase de sănătate nu pot face sport, scutirile medicale sunt aproape la îndemâna oricui. Nu puțini sunt elevii care refuză să facă sport ori să participe la orele de educație fizică, din comoditate sau pur și simplu, din lipsă de interes. Deși medicii recomadă sportul, participarea la aceste ore este din ce în ce mai scăzută. Așa se face că, din totalul de 60.419 elevi înscriși în unitățile de învățământ preuniversitar din județ, în semestrul I al anului școlar 2014-2015, un număr de 1.492 elevi au avut scutire totală de efort, procentul scutiților medical fiind de 2,46 %, conform statisticii Inspectoratului Școlar Județean Vaslui. Liceenii, mai ales cei din mediul urban, sunt printre cei mai „afectați” de boli incompatibile cu sportul.

„Cu puțină vorbă și o mică atenție, rezolvi cu adeverința la sport. Eu, una, recunosc că așa am făcut. Luam și note mici la sport și am considerat atunci că e mai bine să stau în clasă să învăț la altceva decât să ies prin frig să alerg sau să fac diverse exerciții în sală” a spus Cristina Toma, fostă elevă a unui liceu vasluian.

Profesorii de sport sunt tot mai alarmați de această situație. Unii dintre ei încearcă cât mai mult să atragă elevii spre această disciplină, însă din păcate nu totul este în mâinile lor.

“Sportul a devenit pentru unii ca ceva de care te poți lipsi în orice moment. Nu e tratat ca o disciplină obligatorie și importantă și e destul de îngrijorătoare situația. Există clase în care o mare parte dintre elevi stau pe bancă, iar pe scutiri au diagnostice ca spasmofilie sau bronșită. Eu îi încurajez să facă sport și nu prea îi cred pe toți că sunt bolnavi, dar dacă vin cu adeverințele, nu prea am de ales” a declarat o profesoară de sport de la un liceu vasluian.

Din păcate, importanța sportului nu este conștientizată nici de elevi, nici de părinții lor, și, din această cauză mulți dintre copii riscă să ajungă supraponderali. Cu șase ore petrecute pe scaun, la școală, și cu alte câteva ore bune pe Internet sau făcându-și temele, un elev stă pe scaun cam 10 ore, ceea ce, conform medicilor e o cale sigură spre obezitate.

Related Articles

Back to top button