National

În urma acuzațiilor de plagiat, Sorin Cîmpeanu a demisionat din funcția de ministru al Educației

Am decis, din proprie inițiativă, să demisionez din funcția de ministru al educației. A fost o șansă și o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului national de învățământ. Am preluat mandatul de ministru nu pentru că nu aveam ce face sau pentru a-mi trece ministeriatul in CV. Aveam și una și alta. Am venit într-un moment extrem de dificil cu dorința de a schimba lucrurile în bine“, a tranmis Sorin Cîmpeanu, pe pagina sa de Facebook.

 

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat ulterior că a acceptat demisia ministrului Educației, urmând o consultare în coaliție pentru propunerea unui nou ministru. “Am acceptat astăzi demisia domnului Sorin Câmpeanu din funcția de ministru al Educației. Urmează să ne consultăm în Partidul Național Liberal și în cadrul coaliției de guvernare și să validăm, cu celeritate, propunerea pe care o voi înainta domnului președinte al României, Klaus Iohannis, pentru funcția de ministru“, a scris Nicolae Ciucă, pe Facebook.

Jurnalista de investigații Emilia Șercan a arătat, într-un articol publicat pe PressOne, că ministrul Sorin Cîmpeanu a plagiat în 2006 un curs universitar, pe vremea când era profesor al Universității de Agronomie din București. Potrivit jurnalistei, el și-ar fi însușit 13 capitole publicate anterior în mod repetat sub semnătura a doi dintre colegii săi.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button