Home » National » Conform unui studiu, una din zece specii de plante și animale de pe Pământ va dispărea până la sfârșitul secolului

Conform unui studiu, una din zece specii de plante și animale de pe Pământ va dispărea până la sfârșitul secolului

Într-o lucrare publicată în Science Advances, se arată că actuala criză climatică va conduce la o cascadă accelerată de dispariții de specii în următoarele decenii, pe măsură ce prădătorii își pierd hrana, paraziții își pierd gazdele, iar creșterea temperaturii afectează lanțul trofic.

Potrivit studiului, care vine în momentul în care aproape trei mii de oameni de știință cer guvernelor să acționeze pentru a opri distrugerea naturii, Pământul ar putea pierde mai mult de o zecime dintre speciile sale de plante și animale până la sfârșitul secolului.

Riscul de dispariție al plantelor și animalelor este monitorizat pe lista roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, unde oamenii de știință au publicat analiza privind amenințările la adresa a peste 150.388 de specii. Au constatat că peste 42 mii dintre ele ar putea dispărea, din cauza impactului activității umane asupra Pământului.

Cercetătorii au folosit un supercomputer pentru a modela o planetă populată cu specii virtuale pentru a înțelege efectul pe care l-ar putea avea încălzirea globală și ocuparea terenului de către oameni asupra naturii. Ei spun că 6% dintre plante și animale vor dispărea până în 2050 și că acest procent va ajunge la 13% până la sfârșitul secolului, în cazul unui scenariu mediu (nici cel mai rău, nici cel mai optimist) privind încălzirea globală. În cel mai rău scenariu, estimează că 27% dintre spciile de plante și animale ar putea dispărea până în 2100.

Sursă: The Guardian

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*