Home » National » Aproximativ 3,5 milioane pachete cu ţigări de contrabandă, depistate de poliţiştii de frontieră, în 11 luni din 2022

Aproximativ 3,5 milioane pachete cu ţigări de contrabandă, depistate de poliţiştii de frontieră, în 11 luni din 2022

Poliţia de Frontieră se află în prima linie în ceea ce înseamnă eforturile depuse pentru contracararea contrabandei cu ţigări, obiectiv ce constituie o prioritate permanentă pentru instituţia noastră.

Conform studiului Novel Research, piața neagră a țigaretelor a scăzut în anul 2022, media anuală ajungând până la 7,1% din totalul consumului, fiind cel mai mic nivel înregistrat în ultimii 15 ani.

Astfel, în primele 11 luni ale anului 2022, poliţiştii de frontieră – independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate – au reţinut în vederea confiscării aproximativ 3,5 milioane pachete cu ţigări, în valoare de 55,3 milioane lei. De asemenea, în perioada de referinţă au mai fost descoperite 25.740 kg de tutun şi 24,137 kg de tutun narghilea.

Au fost identificate şi destructurate 3 grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în care au fost identificate 34 de persoane.

Din cazuistica înregistrată, s-a constatat faptul că traficanţii proveneau, preponderent, din Bulgaria, Moldova, Turcia, Serbia, Pakistan, Ungaria, Ucraina și România etc.

Cea mai întâlnită metodă folosită de contrabandiști pentru a introduce țigările în România rămâne în continuare trecerea acestora peste “frontiera verde” de către cărăuși, în general prin locuri greu accesibile polițiștilor de frontieră, transportate până la locurile de depozitare sau până la mijloacele de transport.

O altă metodă des întâlnită este reprezentată de introducerea ilegală a țigărilor în România prin ascunderea acestora în mijloacele de transport (în diferite spaţii special amenajate din mijloacele de transport sau în părțile componente ale acestora), Una dintre cele mai utilizate este „metoda capac”, care constă în ascunderea pachetelor de țigarete printre alte categorii de mărfuri sau ascunderea în locașuri special amenajate, precum pereți dubli, rezervoare duble etc.

Importantă în context este şi utilizarea pe teritoriul Romaniei a unor fabrici clandestine de tigarete, doar în anul 2022, poliţiştii de frontiera reuşind să idetifice şi să desfiinţeze mai multe astfel de fabrici.

Menținerea pieței negre la un nivel situat sub media din Uniunea Europeană prin combaterea contrabandei cu ţigări şi a evaziunii fiscale, precum şi prin anihilarea reţelelor de traficanţi de ţigări se poate realiza doar dacă vom continua, și pe viitor, să colaborăm cu autoritățile abilitate pe plan intern, extern, precum și cu companiile private de profil.

În anul 2022 colaborarea cu reprezentanţii companiilor producătoare s-a materializat printr-un schimb permanent de informaţii, util prevenirii si combaterii acestui fenomen dar şi prin sprijinul acordat instituţiei noastre prin donarea unor echipamente necesare pentru supravegherea şi controlul frontierei de stat, în vederea eficientizării acţiunilor pentru combaterea contrabandei cu ţigarete.

Astfel, au fost donate camere mobile de supraveghere cu senzor de mișcare de tipul camerelor de vânătoare care au fost instalate mascat, pe direcțiile identificate în baza analizelor de risc de la nivelul sectoarelor Poliţiei de Frontieră aflate la frontiera externă a Uniunii Europene. Acestea au avantajul unei supravegheri eficiente prin acoperirea unei zone mult mai extinse, şi cresc semnificativ timpul de reacție prin planificarea strategică a patrulelor în locuri de unde pot interveni cu celeritate.

Cazuri semnificative:

Ţigări de contrabandā în valoare de peste 11 milioane de lei, depistate de polițiștii de frontiera de la Garda de Coastă

În data de 23.06.2022, în jurul orei 20.00, poliţiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au oprit pentru control, în localitatea Ovidiu, județul Constanța, un camion cu remorca, la volanul căruia se afla un cetățean român, în vârsta de 48 ani.

În urma controlului efectuat  asupra mijlocului de transport, s-a constatat că în semiremorcă se aflau 400 de baxuri ce conţineau 200.000 de pachete cu ţigări, fără timbru fiscal, în valoare de aproximativ 3.000.000 lei.

În continuarea cercetărilor, derulate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în data de 24.06.2022, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au pus în executare 2 mandate de perchezitie domiciliară, privind două locații situate pe raza localității Săcele, jud. Constanța. În urma perchezițiilor au fost descoperite 560.000 de pachete cu ţigări diferite mărci, de proveniență Duty-Free, în valoare de 8.400.000 lei.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar întreagă cantitate de ţigări, în valoare de 11.400.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

Fabrici clandestine de țigarete, descoperite de polițiști

În perioada analizată, polițiștii de frontieră din cadrul IGPF, în cooperare cu ANAF, DIICOT și IGPR,  au organizat percheziții la două fabrici clandestine. Una dintre fabrici a fost localizată într-o hală industrială dezafectată din județul Buzău, autoritățile confiscând pachete de țigarete inscripționate cu numele unor marci cunoscute, produse folosite pentru ambalare, utilaje folosite în procesul de producție, precum și cantitatea de peste 1.000 kg tutun. A doua fabrică a fost localizată în județul Neamț, funcționând într-o hală aparținând unui fost complex zootehnic. Au fost ridicate în vederea confiscării utilaje de prelucrare și ambalare, materiale folosite pentru producție inscripționate cu numele unei marci de ţigări, precum și aproximativ 20.000 kg tutun.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*