Home » National » Trei tiruri de la Crucea Roșie România cu kituri de dormit au plecat spre Ucraina

Trei tiruri de la Crucea Roșie România cu kituri de dormit au plecat spre Ucraina

Marţi dimineaţă a plecat către Ucraina în regiunea Uzhhorod, convoiul umanitar al Crucii Roşii Române pentru a aduce noi ajutoare, solicitate de Crucea Roşie ucraineană în special pentru a face faţă crizei de energie electrică şi frigului, anunţă organizaţia, potrivit News.ro.

”A trecut aproape un an de zile de la intensificarea conflictului armat din Ucraina. În acest timp, milioane de oameni au fost forţaţi să îşi părăsească casele şi să lase totul în urmă. Crucea Roşie Română a oferit sprijin continuu refugiaţilor din Ucraina, nu doar ajutându-i să înceapă o nouă etapă a vieţii lor în ţara noastră, dar şi prin materiale de strictă necesitate trimise în Ucraina. Marţi, 10 ianuarie, trei tiruri cu 483 de pachete (kituri) de dormit în valoare de 305 000 euro au pleacat din depozitul Crucii Roşii Române, pus la dispoziţie gratuit de catre CTPark, către depozitul Crucii Roşii Ucrainene din Uzhhorod. De aici, materialele umanitare vor fi distribuite în locurile cu cel mai mare deficit de electricitate, acolo unde oamenii suferă de frig”, se precizează în comunicat.

Un kit de dormit are o valoare de 208 euro şi conţine: un pat pliant, o saltea, o lenjerie de pat, o pernă, o pătură şi 2 prosoape. Achiziţia materialelor a fost posibilă prin donaţia UiPath Foundation în valoare de 50000 euro şi donaţia Infineon Technologies Romania în valoare de 9000 euro.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*