Home » National » Doi medici rezidenți din Iași au fost plasați sub control judiciar pentru luare de mită

Doi medici rezidenți din Iași au fost plasați sub control judiciar pentru luare de mită

Doi medici rezidenți de la spitalul Sfântul Spiridon au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, în dosarul privind stimulatoarele și defibrilatoarele cardiace neconforme.

Comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție: 

Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a PÎCCJ au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de doi medici rezidenți, angajați ai Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, respectiv luare de mită în formă continuată (10 acte materiale).

În mod concret, în perioada noiembrie  2022 – februarie 2023, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu, materializate prin acordarea de consultații de specialitate, în cabinetele din cadrul  Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, aceștia au primit diferite sume de bani, cu titlu de mită pentru activitățile prestate.

Printre obligațiile pe care inculpații trebuie să le respecte cât se află sub control judiciar se numără și aceea de a nu mai exercita profesia de medic în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe “Sfântul Spiridon” Iași, precum și în nici o altă unitate medicală din rețeaua de stat.

Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Un alt medic, Dan Tesloianu, a fost reținut pe 18 februarie în dosarul dispozitivelor medicale cardiace preluare de la persoane decedate. Ulterior, judecătorii au decis ca acesta să fie arestat preventiv. Este acuzat că în perioada 2017-2022 a montat 238 de astfel de dispozitive, ignorând riscurile implicate, act interzis prin lege.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*