Home » Local » Condamnat la închisoare, depistat la intrarea în țară și predat autorităților competente

Condamnat la închisoare, depistat la intrarea în țară și predat autorităților competente

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova, căutat de autorităţile române de la începutul lunii iulie, care avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului pe teritoriul României.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, pasager într-un autoturism, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 31 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că pe numele bărbatului era emisă de autoritățile române, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis la data de 03.07.2024, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului pe teritoriul României.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

 

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*