Home » Local » Violențe în comuna Epureni! Polițiștii au reținut doi tineri agresivi

Violențe în comuna Epureni! Polițiștii au reținut doi tineri agresivi

Poliţiştii Secției 5 Poliție Rurală Murgeni, din cadrul Poliției Orașului Murgeni, au reținut doi tineri, în vârstă de 25, respectiv 19 ani, din comuna Epureni, județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Murgeni au probat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 25, respectiv 19 ani, bănuiți că ar fi tulburat ordinea și liniștea publică și că ar fi agresat un alt tânăr, în vârstă de 21 de ani.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 3 august 2024, ora 23.00, în localitatea Bârlălești, comuna Epureni, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, tinerii cercetați ar fi agresat persoana vătămată și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

Conform raportului preliminar de expertiză emis de medicii legiști, în urma agresiunii, tânărul de 21 de ani ar fi suferit leziuni ce necesită 4-5 de zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.

La data de 22 august 2024, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii din Murgeni au luat față de unul dintre tineri cercetați măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive, față de aceștia fiind luată măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din Murgeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bîrlad, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a persoanelor implicate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*