LocalSocial

Amenzi pentru crescătorii de câini! Polițiștii au verificat adăposturilor publice pentru câinii fără stăpân

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Vaslui, din cadrul  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, au acţionat pentru verificarea serviciilor  specializate de gestionare a câinilor fără stăpân, a adăposturilor publice pentru câinii fără stăpân, precum și pe linia regimului de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, respectiv respectarea legislației sanitar-veterinare privind comercializarea exemplarelor canine, prevăzute de Ordonanţă de Urgenţă nr. 55 din 30 aprilie 2002.

Zilele acestea, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Vaslui, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au derulat o acțiune polițienească, în comunele Băcani, Bogdănița, Olteneşti, Bunești-Averești, Creţeşti și Tătărăni, în vederea verificării legislației aplicabile regimului serviciilor  specializate de gestionare a câinilor fără stăpân, a adăposturilor publice pentru câinii fără stăpân.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificate 8 persoane și au fost verificate 5 de exemplare canine – câini periculoși, fiind aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 28.400 de lei.

Dintre acestea, 3 au fost aplicate pentru abateri la O.U.G. 55 din 2002, privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi iar 5 au fost aplicate pentru abateri prevăzute de O.U.G. 155 din 2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button