Home » Local » Cetățean moldovean depistat conducând un ansamblu rutier, fără drept

Cetățean moldovean depistat conducând un ansamblu rutier, fără drept

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, care a fost depistat conducând un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere deţinut nu îi dădea acest drept.

În data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 00.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 52 de ani, care conducea un ansamblu rutier, format din microbuz și remorcă, cu o masă totală maximă autorizată de 7.000 kg.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul nu deţine premis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce vehiculele în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*