Home » Local » Carte de identitate falsă, oprită din drumul către Spania, la frontiera de est

Carte de identitate falsă, oprită din drumul către Spania, la frontiera de est

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au descoperit asupra unui cetăţean al Republicii Moldova, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din România, ce s-a dovedit a fi falsă.

În data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – ITPF Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, pasager într-un autocar, cursă regulată pe ruta R. Moldova-Spania, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 34 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanelor, colegii noştri descoperind asupra bărbatului, ascunsă, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul în cauză prin intermediul unui concetățean, cu scopul de a-și găsi mai ușor un loc de muncă în Spania.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*