LocalSocial

Incendiu într-un apartament din Bârlad! Au intervenit 11 militari cu două autospeciale de stingere cu apă

Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu 11 militari pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Aleea Parc din municipiul Bârlad, județul Vaslui.

Intervenția promptă a pompierilor militari din cadrul detașamentului a dus la lichidarea rapidă a incendiului , înainte ca acesta să se extindă.

Nu au existat victime, nefiind persoane în interiorul locuinței la momentul izbucnirii incendiului. 

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente , Inspectoratul pentru Situații de Urgență “ Podul Înalt “ al județului Vaslui recomandă respectarea următoarelor măsuri :

nu utilități instalații electrice improvizate, nu lăsați focul deschis sau aparatele de gătit nesupravegheate, nu depozitați materiale combustibile în apropierea surselor de căldură, dotați locuința cu detectoare de fum și de gaz, în cazul observării unui incendiu apelați imediat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Podul Înalt“ al județului Vaslui le reamintește cetățenilor faptul ca respectarea măsurilor de prevenire este esențială pentru protejarea vieții, a bunurilor și a mediului înconjurător.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button