Date finale Bacalaureat 2026! Rata de promovare a candidaților din județul Vaslui este de 76,4 %
Duminică, 12 iulie 2026, Ministerul Educației a publicat rezultatele finale, înregistrate în prima sesiune a examenului național de bacalaureat 2026, pe site-ul bacalaureat.edu.ro. De asemenea, acestea au fost făcute publice în fiecare centru de examen și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, la adresa: isj.vs.edu.ro/uncategorized/bacalaureat-2026.
După contestații, rata de promovare a candidaților din promoția curentă este de 76,4 %, fiind în creștere cu 2,5 % față de rezultatul înregistrat inițial – 73,9 %. Totodată, rata de promovare a candidaților din promoția curentă și din promoțiile anterioare, înregistrată după soluționarea contestațiilor, este de 72,8 %, fiind în creștere cu 2,5 % față de rezultatul afișat inițial – 70,3 %. Dintre cei 2566 de candidaților înscriși la examenul național de bacalaureat – sesiunea iunie-iulie 2026 , au promovat 1777, 61 fiind declarați reușit după contestații.
Pentru a promova examenul de bacalaureat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).
În acest an școlar, a doua sesiune a examenului național de bacalaureat – sesiunea iulie-august 2026 – se va desfășura în conformitate cu calendarul în vigoare, astfel:
14 – 21 iulie 2026: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe;
3 – 4 august 2026: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A;
4 – 5 august 2026: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B;
5 – 6 august 2026: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C;
6 – 7 august 2026: Evaluarea competențelor digitale — proba D;
10 august 2026: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă;
11 august 2026: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;
12 august 2026: Proba la alegere a profilului/specializării – proba E.d) – proba scrisă;
13 august 2026: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă;
18 august 2026: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00);
Vizualizarea lucrărilor/depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14.00-18.00);
19 – 20 august 2026: Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor;
24 august 2026: Afișarea rezultatelor finale.
Examenul național de bacalaureat – 2026 se desfășoară în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 6.059/29.08.2025, prevederile art. 1 alin. (3) și ale art. 3 din Ordinul ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare, respectiv prevederile Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat – 2011(aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.799/2010), cu modificările și completările ulterioare.
