LocalSocial

Vasluienii plătesc, la 1 august 2026, 21,49 lei/mc (12,32 lei apă + 9,17 lei canalizare)

La nivel național, dintre operatorii regionali din țară, după o lungă perioadă în care a ocupat primul loc pe țară, cu cele mai mari tarife pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare, Vasluiul a căzut pe locul doi în clasament, după Călărași, unde locuitorii plătesc 12,47 lei/mc la apa potabilă și 10,76 lei/mc la canalizare.

Ultimele date centralizate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), valabile de la 1 august 2026, arată că operatorul de apă din Călărași practică cel mai ridicat tarif cumulat pentru apă potabilă și canalizare-epurare dintre cei 47 de operatori regionali analizați. Consumatorii plătesc 12,47 lei/mc pentru apa potabilă și 10,76 lei/mc pentru serviciul de canalizare, ceea ce înseamnă un cost total de 23,23 lei/mc, fără TVA.

Pe următoarele locuri în clasament se află:

Vaslui – 21,49 lei/mc (12,32 lei apă + 9,17 lei canalizare);
Iași – 21,17 lei/mc (10,64 lei apă + 10,53 lei canalizare);
Neamț – 20,72 lei/mc;
Galați – 20,46 lei/mc.

Cele mai mici tarife sunt în vestul țării, în județul Timiș, tariful cumulat fiind de 11,36 lei/mc, rezultat dintr-un preț al apei de 4,76 lei/mc și un tarif de 6,60 lei/mc pentru canalizare.

Printre operatorii cu cele mai mici costuri se află:

Bihor – 12,21 lei/mc;
Hunedoara (Orăștie) – 13,02 lei/mc;
Harghita (Miercurea Ciuc) – 13,43 lei/mc;
Sibiu -13,70 lei/mc.

Diferențe de 100%

Datele arată că între operatorul cu cele mai ridicate tarife și cel cu cele mai mici există o diferență de 11,87 lei/mc, ceea ce înseamnă că serviciile de apă și canalizare sunt de peste două ori mai scumpe în Călărași decât în zona deservită de operatorul din Timiș.

Tarifele diferă de la un operator la altul în funcție de investițiile realizate, costurile de operare, sursele de finanțare și deciziile de tarifare aprobate de ANRSC.

Lista publicată de ANRSC include 47 de operatori regionali și prezintă prețurile pentru apa potabilă produsă, transportată și distribuită, precum și tarifele pentru canalizare-epurare, toate exprimate fără TVA. Documentul reflectă prețurile și tarifele aprobate și aflate în vigoare la 1 august 2026.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button