Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut doi bărbați și o femeie din comuna Pogana, județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Poliţiştii Secției 8 Poliție Rurală Iana au documentat și probat activitatea infracțională a doi bărbați și o femeie, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana au stabilit că, la data de 16 august 2026, ora 21.30, persoanele cercetate au lovit un autoturism, provocându-i avarii. Totodată aceștia au agresat fizic și una dintre persoanele care se afla în autoturism.
În urma agresiunii suferite, victima a fost transportată la spital, însă nu a suferit leziuni ce necesită îngrijiri medicale.
La data de 18 august 2026, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana au luat față de persoanele cercetate, măsura reținerii pentru 24 de ore.
La data de 19 august 2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a dispus față de persoanele cercetate, măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a persoanelor cercetate.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.
