InvatamantLocal

Municipiul Vaslui va găzdui etapa națională a Olimpiadei Naționale de Științe pentru Juniori

Etapa națională a Olimpiadei Naționale de Științe pentru Juniori se desfășoară în județul Vaslui, în perioada 24 – 28 august. Competiția este interdisciplinară și se adresează elevilor pasionați de fizică, chimie și biologie, având vârsta de maximum 15 ani. Cei mai buni 15 elevi vor fi incluși în lotul național lărgit, din care vor fi selectați reprezentanții României la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori 2026 care se va desfășura în perioada 2 – 9 decembrie 2026, la Sofia, în Bulgaria.

La eveniment participă cei mai buni 45 de elevi din întreaga țară, calificați în urma etapei județene care s-a desfășurat în luna mai. Vasluiul are doi reprezentanți, pe Matei Cornea, de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, și pe Matias Dumitrache, de la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, ambii, elevi de clasa a VIII-a.

Festivitatea de deschidere va avea loc astăzi, luni, 24 august 2026, la ora 18.00, în sala festivă a Centrului Cultural „Dimitrie Cantemir” din Vaslui, în următoarele două zile, participanții urmând să susțină probele teoretice și practice la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Vaslui.

Pe lângă concursul propriu-zis, elevii vor avea și timp liber, atât pentru a explora municipiul Vaslui, cât și pentru programe recreativ și de socializare, la care pot participa împreună cu elevii voluntari organizatori vasluieni. Mai mult, joi, în așteptarea rezultatelor finale, participanții vor face o excursie la Bârlad, acolo unde vor vizita Secția Științele Naturii ale Muzeului „Vasile Pârvan” și vor putea explorara Planetariul și Observatorul Astronomic, participând la o conferință susținută de astronomul Ciprian Vîntdevară.

Vineri, va avea loc festivitatea de premiere în sala festivă a Centrului Cultural „Dimitrie Cantemir” Vaslui.

„Etapa națională a Olimpiadei de Științe pentru Juniori evidențiază importanța unei abordări interdisciplinare, în care fizica, chimia și biologia se completează armonios într-un demers comun de explorare, înțelegere și explicare a lumii înconjurătoare. Prin cunoaștere, creativitate și spirit inovator se dezvoltă competențele de care societatea viitorului are nevoie. Ne dorim să vă bucurați de un schimb viu de idei, de dialoguri rodnice cu cei care împărtășesc aceeași pasiune pentru știință şi, nu în ultimul rând, să descoperiți ținuturile Vasluiului”, a este îndemnul prof. Cristiana Botan, inspectorul general școlar al județului Vaslui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button