Incendiul s-a produs ca urmare a neglijenței unui cetățean care a dat foc la niște gunoaie depozitate într-un butoi de tablă. Focul a fost lăsat nesupravegheat și s-a extins la vegetația uscată din apropiere. Treptat, arderea s-a propagat și la grădinile aflate în imediata vecinătate, existând riscul de a fi afectate și trei locuințe.
Pentru stingerea incendiului s-a deplasat o autospecială încadrată cu șase militari, de la Detașamentul de Pompieri Bârlad. În momentul sosirii forțelor de intervenție, arderea se apropiase mult de o locuință.
Au ars aproximativ 1000 mp de vegetație uscată și vie. Pentru protejarea celor trei locuințe, pompierii militari au beneficiat și de sprijinul a cinci săteni, care s-au implicat activ în limitarea arderii.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt ” al județului Vaslui recomandă cetățenilor să respecte următoarele măsuri de prevenire a incendiilor de vegetație uscată:
– nu utilizați focul deschis pentru igienizarea terenurilor agricole sau pentru arderea resturilor vegetale;
– nu aruncați la întâmplare țigări aprinse ori alte surse de foc în zonele cu vegetație uscată;
– în cazul în care observați un incendiu de vegetație uscată, apelați numărul de urgență 112.
