Sâmbătă, 5 septembrie 2026, începând cu ora 18.00, peste 30 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și acțiuni speciale, dar și efective de jandarmi, pompieri și cadre ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui, au acționat pentru creșterea gradului de siguranță publică, derulând o acțiune în municipiul Huși.
Acțiunile au urmărit creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a polițiștilor, creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc în zonele cu risc criminogen ridicat, esențială fiind prevenirea și combaterea tuturor tipurilor de activități infracționale.
Totodată, prin desfășurarea acțiunilor s-a urmărit identificarea și tragerea la răspundere, atât a conducătorilor auto care se deplasează pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive, cât și a celor care încalcă legislația rutieră în vigoare.
Pe parcursul activităților, prin intermediul celor 3 filtre rutiere efectuate, polițiștii au legitimat peste 165 de persoane și au oprit în trafic, pentru control, peste 80 de autovehicule. Totodadtă, au fost verificate și 13 societăți comerciale.
De asemenea, au fost derulate peste 40 de testări alcoolscopice și pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, fiind reținute două permise de conducere și un certificat de înmatriculare.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 12.000 de lei.
Dintre acestea, 25 de au fost aplicate pentru abateri prevăzute de Legea nr 61/1991 republicată, pentru sancționarea faptelor de încalcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 20 au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier (O.U.G. nr. 195 din 2002).
