În perioada 8 – 10 septembrie 2026, la nivel județean, au fost organizate acțiuni privind combaterea și prevenirea abaterilor săvârșite de pietoni și conducătorii de trotinete electrice sau biciclete, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, pentru creșterea siguranței rutiere, în contextul Planului Național de Măsuri pentru Siguranța Rutieră a Pietonilor și Bicicliștilor 2026.
În urma filtrelor rutiere instituite, cei peste 50 de polițiști participanți, au fost verificate peste 390 de vehicule (inclusiv mopeduri, trotinete electrice, biciclete și autovehicule), fiind legitimate peste 470 de persoane, dintre acestea 230 fiind testate alcoolscopic și pentru depistarea consumului de alcool sau a posibilei prezențe a substanțelor psihoactive.
Polițiștii au depistat 7 persoane aflate sub influența alcoolului la ghidonul bicicletelor.
Pentru 33 de persoane, care puneau în pericol siguranța circulației rutiere, a fost dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice iar în 22 de cazuri au fost reținute certificatele de înmatriculare.
De asemenea, a fost constatată și săvârșirea a șapte infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Pietonilor (care nu respectau prevederile legale referitoare la deplasarea pe/traversarea părții carosabile), bicicliștilor și conducătorilor de trotinete electrice (care transportau alte persoane sau nu purtau căștile de protecție) le-au fost aplicate 107 sancțiuni contravenționale (45 în mediul rural și 62 în mediul urban), 101 dintre acestea fiind avertismente (peste 94%).
În primele 6 luni ale anului 2026, 10 persoane au decedat și 8 au fost rănite grav în urma accidentelor în care au fost implicați pietoni, bicicliști sau au fost produse din cauza vitezei.
