Drumul către Mănăstirea Pârvești a fost modernizat
Consiliul Județean Vaslui a recepționat lucrările de modernizare a tronsonului de drum județean care asigură accesul către Mănăstirea Pârvești, una dintre așezările monahale cu o istorie de peste trei secole din județ.
Este vorba despre DJ 245L Costești – Puntișeni – Chițcani – Pârvești – Mănăstirea Pârvești, investiție care contribuie atât la îmbunătățirea infrastructurii rutiere din comuna Costești, cât și la facilitarea accesului către lăcașul de cult, frecventat de credincioși și pelerini din județul Vaslui și din alte zone ale țării.
Președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, a subliniat importanța investiției și faptul că aceasta face parte din proiectele derulate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
„Este cel de-al doilea proiect recepționat din cele șapte proiecte pe care le avem în implementare în cadrul Programului Anghel Saligny”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Modernizarea DJ 245L reprezintă o investiție importantă pentru comunitățile din zonă, prin îmbunătățirea condițiilor de circulație și a accesibilității către localitățile traversate, dar și către Mănăstirea Pârvești, obiectiv cu valoare istorică și spirituală.
