În perioada 20.04. – 25.09.2026, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui au fost implicați în acțiuni de mediatizare, informare și verificare privind modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă, la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul agricultură.
Acțiunea a urmărit în principal creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă.
Rezultatele acţiunilor de control efectuate în perioada 1 iulie- 30 septembrie 2026
– au fost controlați 13 agenţi economici;
– s-au aplicat 19 sancțiuni contravenţionale (avertismente) și au fost dispuse un număr de 21 măsuri cu termene precise de realizare pentru remedierea neconformităţilor constatate de inspectorii de muncă.
Neconformităţi constatate: semnalizare de securitate si sanatate deteriorata sau/si lipsa; neefectuarea la termenul scadent a controlului medical periodic; tablouri electrice neasigurate si fara mijloace de protectie electroizolante; instruire insuficientă și/sau fișe individuale de instruire nesemnate etc.
„Obiectivele campaniei au vizat eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul securității în muncă, precum și creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte cunoașterea riscurilor de accidentare și/sau îmbolnăvire profesională, a pericolelor iminente ce pot apărea în activitatea desfășurată la locurile de muncă, necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă”, au precizat reprezentanții ITM Vaslui.
