AgriculturaLocal

Vot în Parlament! A fost modificată legislația pentru combaterea pestei porcine africane

Astăzi, în plenul Parlamentului României a fost votat proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 122/2023 privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane (PPA), elaborat de Ministerul Agriculturii, în colaborare cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și depus în Parlament cu sprijinul partidelor politice.

Pe parcursul dezbaterilor asupra proiectului de lege și al clarificării aspectelor semnalate în cererea de reexaminare, specialiștii MADR au colaborat îndeaproape cu comisiile de specialitate ale Parlamentului pentru identificarea celor mai bune soluții legislative, care să asigure un cadru eficient de prevenire și combatere a pestei porcine africane.

Adoptarea acestor modificări legislative, în forma convenită și votată pe baza textului adoptat de comisia de specialitate, reprezintă un pas esențial și mult așteptat pentru sprijinirea sectorului suin din România, consolidarea măsurilor de biosecuritate și adaptarea cadrului normativ la realitățile din teren cu care se confruntă fermierii și medicii veterinari.

Noile reglementări urmăresc crearea unui echilibru corect între necesitatea stringentă de a proteja efectivele de porcine de amenințarea persistentă a pestei porcine africane și sprijinirea fermierilor români prin simplificarea procedurilor, clarificarea competențelor instituționale și facilitarea intervențiilor rapide în caz de criză sanitar-veterinară. Printre măsurile adoptate prin acest act normativ se numără:

• Stabilirea unei zone de siguranță: În scopul prevenirii și limitării răspândirii pestei porcine africane, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București instituie o zonă de monitorizare sanitar-veterinară cu o rază de 10 km în jurul exploatațiilor comerciale autorizate sanitar-veterinar.

• Sancțiuni drastice pentru transportul ilegal: Transportul ilegal a șase sau mai multe porcine va constitui infracțiune, iar animalele și vehiculele folosite la comiterea faptei vor fi confiscate. Pentru transporturile ilegale de până la cinci porcine inclusiv sunt prevăzute sancțiuni contravenționale.

• Plata despăgubirilor: Despăgubirile pentru porcinele ucise din dispoziția autorităților competente pentru prevenirea, combaterea sau controlul pestei porcine africane se acordă: a) în limita a 5 capete porcine, în cazul exploatațiilor noncomerciale; b) în limita a 50 capete porcine, în cazul exploatațiilor comerciale asociative și în cazul exploatațiilor comerciale înregistrate sanitar-veterinar, cu excepția celor definite la art. 3 alin. (1) lit. l); c) integral în cazul exploatațiilor comerciale autorizate sanitar-veterinar.

• Asigurarea plății serviciilor prestate de medicii veterinari de liberă practică împuterniciți, implicați în mod direct în gestionarea și combaterea focarelor de PPA din teren.

• Optimizarea gestionării populației de mistreți, descentralizarea deciziilor la nivel local și asigurarea unei finanțări adecvate pentru măsurile de biosecuritate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button