Technology

Google introduce programul Free App of the Week, cu aplicații gratuite în fiecare săptămână

de Dan Dobrovolschi

Până acum, Google nu oferea dezvoltatorilor un mecanism prin care aceștia să poată oferi gratuit, temporar, aplicațiile care în mod normal sunt disponibile contracost. Practic, odată ce un dezvoltator lista o aplicație plătită ca fiind gratuită, modificarea făcută era permanentă, neexistând posibilitatea revenirii la prețul anterior.

Ocolind această limitare, programul Free App of the Week permite dezvoltatorilor să aplice reduceri temporare de prețuri, fără a modifica prețul oficial. În schimb, mecanismul presupune folosirea unor coduri de discount aplicate automat, care reduc la zero costul de plată efectiv.Introdus în magazinul Play Store, programul Free App of the Week va oferi utilizatorilor ocazia să încerce gratuit aplicații care în mod normal sunt disponibile contracost. Din păcate Google nu a oferit toate detaliile, cum ar fi modul în care dezvoltatorii de aplicații pot participa în program și eventuale restricții impuse. Spre exemplu, prima aplicație inclusă în acest program – Daniel Tiger Grr-ific Feelings cu preț de 3 dolari – poate fi descărcată gratuit activând un banner afișat în secțiunea Family din magazinul Play Store, sau acest link. Banner-ul respectiv nu este însă afișat pentru toți utilizatorii, vizibilitatea sa părând să fie restricționată în funcție de zonă, sau alte criterii.

Sursa: go4it.ro

Related Articles

Back to top button