Administratie

Nu or fi tot minciuni? – Ministerul Finantelor promite judetului Vaslui bani multi pentru reabilitarea drumurilor

de Marian Mocanu

Sunt sperante ca bugetul de anul viitor al Consiliului Județean Vaslui sa fie mai mare cu 40 milioane lei față de acest an, conform estimarii Ministerului Finantelor Publice. În estimare sunt menținute toate investițiile și programele aflate în derulare, dar și unele noi. Dacă acest proiect va fi materializat, ar trebui ca majoritatea drumurilor județene să fie reparate, fiind prevăzute 83 milioane lei, de aproape 15 ori mai mult decât în acest an.

Creșterea economică de 3,4% anunțată pentru anul 2016, va aduce mai mulți bani în județul Vaslui. Cel putin, acestea sunt semnalele primite de autoritatile judene din partea reprezentantilor Ministerului Finantelor Publice. Potrivit unei scrisori a ministerului, Consiliul Județean (CJ) Vaslui va avea anul viitor un buget de 336,39 milioane lei, cu 39 milioane lei mai mare ca în acest an.

Numai din sume defalcate din Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate se vor primi aproape 100 milioane lei, la care se adaugă alte 80 milioane lei pentru drumuri. Dacă pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județului creșterea este de peste 28 milioane lei, pentru drumuri, creșterea este una explozivă, așa cum se exprima Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Cu cele 83 milioane lei, sumă de aproape 15 ori mai mare decât în acest an, ar trebui să se reabiliteze o bună parte din drumurile județene. Să vedem atunci ce scuze vor mai fi invocate pentru gropile din asfalt!
Din restul bugetului, conform estimării, suma de 94,67 milioane lei este alocată pentru instituțiile, acțiunile și activitățile ce se finanțează de la bugetul local, pentru ca acestea să-și desfășoare activitățile în mod optim.

„Se va continua programul <Cornul și laptele>, dar și finanțarea substanțială a Spitalului Județean de Urgență, a Direcției Generale pentru Protecția Copilului și Asistență Socială, a celor două centre medico sociale de la Băcești și Codăești, dar și finanțarea festivalurilor <Constantin Tănase> și <Hora din străbuni>. Pentru toate instituțiile și serviciile publice care sunt sub autoritatea Consiliului Județean au fost prevăzute fonduri, astfel încât acestea să-și desfășoare activitatea în condiții optime din punct de vedere financiar”, a declarat președintele Dumitru Buzatu, la prezentarea proiectului de buget pentru anul 2016 făcută în fața consilierilor județeni.

Alte importante sume de bani, inclusiv din credite interne sau externe, vor fi dirijate către cele două mega proiecte aflate în derulare, respectiv „Sistemul integrat de management a deșeurilor din județul Vaslui” și „Reabilitarea sistemului de apă, a sistemului de canalizare și a stațiilor de epurare a apelor uzate din municipiile Vaslui, Bârlad, Huși și orașul Negrești”. Rămâne de văzut dacă cele două proiecte, mult întârziate din cauza documentațiilor, vor ajunge totuși la o finalitate!

Related Articles

Back to top button