InvatamantLocal

Simularea examenelor naționale pentru elevii din județul Vaslui, organizată la nivel regional în luna decembrie 2026

Inspectoratul Școlar Județean Vaslui anunță participarea elevilor din județul nostru la proiectul regional de organizare a simulării examenelor naționale, derulat în parteneriat cu inspectoratele școlare din județele Iași, Botoșani, Suceava, Neamț și Bacău, având susținerea Ministerului Educației și Cercetării.

Această inițiativă introduce elemente de noutate importante: conținuturi adaptate perioadei de pregătire a examenelor naționale, subiecte unice pentru elevii clasei a VIII-a și ai clasei a XII-a, precum și corectarea digitalizată a lucrărilor realizată de profesorii din cele șase județe implicate, prin intermediul platformei oficiale.

Decizia privind desfășurarea acestei simulări a fost discutată în contextul conferinței naționale cu tema „Creșterea relevanței formării profesionale inițiale prin anticiparea nevoilor de formare profesională pentru piața muncii”, desfășurate la București pe 22 septembrie 2026. La acest eveniment, județul nostru a fost reprezentat de domnul inspector școlar general, profesor Radu ILIE, care – împreună cu reprezentanții celorlalte inspectorate școlare județene – a analizat continuitatea acestui proiect inițiat în anul școlar anterior.

Astfel, elevii din județele Vaslui, Iași, Botoșani, Suceava, Neamț și Bacău vor susține probele scrise din cadrul simulării evaluării naționale a absolvenților clasei a VIII-a și al simulării examenului național de bacalaureat în perioada 7–9 decembrie 2026.

Obiectivul principal al colaborării dintre cele șase inspectorate școlare județene este acela de a asigura condiții similare examenelor propriu-zise, oferind elevilor și cadrelor didactice posibilitatea de a se familiariza atât cu procedura de organizare și desfășurare a examenelor naționale, cât și cu modalitatea de evaluare digitalizată.

De asemenea, această simulare constituie un instrument esențial de diagnoză pedagogică ce permite identificarea justă a domeniilor care necesită intervenție remedială sau pentru dezvoltare, trasând strategii educaționale eficiente în vederea ameliorării rezultatelor la examenele naționale din acest an școlar.

Reamintim faptul că și în anul școlar precedent județul nostru a beneficiat de suportul Ministerului Educației și Cercetării, desfășurând etapa de evaluare a lucrărilor scrise din cadrul simulării regionale în format digitalizat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button